Corina, fata cu care Mario şi-a petrecut ultimele ore

“Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Acesta era principiul de viaţă după care Mario Gogoaşă, tânărul mort în stupidul accident petrecut pe şoseaua Bucureşti, se ghida în relaţia sa specială pe care o avea cu prietenii. A trăit pentru prietenii săi, şi a murit tot pentru ca unul dintre ei să trăiască. , aţi citit bine. Aceasta ne-a declarat, în exclusivitate, una dintre fetele cu care Mario mergea spre pizzerie.


În următoarele ediţii, prietenii lui Mario Gogoaşă, şocaţi de sfârşitul lui tragic, povestesc, fiecare, pe rând, pentru GIURGIUVEANUL, împrejurările în care şi-a pierdut viaţa “tovarăşul” lor dar şi momentele pe care le-au trăit împreună, chiar şi cum şi-a petrecut ultima zi din scurta sa viaţă Mario Gogoaşă, cel alintat “Năzdrăvan”.

De la fericire, la coşmar, n-au fost decât câţiva paşi

Corina şi Mario au fost împreună în ziua când s-a întâmplat nenorocirea. Au petrecut câteva ore de vis, şi nimic nu avea să prevestească modul cel mai dramatic posibil în care ea se va sfârşi. Au fost în parc, s-au îmbrăţişat, au mâncat vată pe băţ şi s-au plimbat prin oraş, profitând de frumoasa zi de primăvară. “Am plecat din Parcul Mihai Viteazul împreună cu Mario, Tică şi Andreea, pentru că voiam să mergem la o pizza. Lui Mario i se făcuse foame. Apoi, unul dintre băieţi, Tică, a zis să traversăm strada pentru a ajunge mai repede. Am traversat eu, apoi cealaltă fată. Mai avea doar puţin să ajungă la bordură…”, povesteşte, cu vocea tremurândă şi cu lacrimile şiroind pe obraji prietena acestuia, Corina Bălan.


O frumoasă zi de primăvară

Sâmbătă, 20 martie, o zi frumoasă de primăvară. Dimineaţa. Mario este acasă împreună cu Tică, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, care înnoptase la el, după ce petrecuseră împreună cu alţi tovarăşi de-ai lor la un majorat. Se hotărăsc să o sune pe Corina, pentru a merge în oraş. “Ne-am întâlnit în jur de 12, în zona Liceului Maiorescu. Eu şi Mario aveam ochelari de soare, iar Tică, nu. Aşa că au plecat la un alt prieten, Adi, pentru a împrumuta pentru Tică o pereche de ochelari. Eu şi Mario am mers apoi împreună în Alei, iar Tică a lipsit cam o oră şi jumătate, pentru a o lua pe Andreea. În acest timp, eu şi Mario am petrecut cele mai frumoase clipe.

Din Parcul Alei în Parcul Mihai Viteazu

După aceea, au venit în Alei şi cei doi, Tică şi Andreea, şi, împreună, ne-am dus în Parcul Mihai Viteazu. Am mâncat vată pe băţ, iar Mario era pus pe şotii, ca întotdeauna. Deborda de energie şi ne transmitea şi nouă această stare. La puţin timp, Mario ne-a zis că îi e foame. Atunci, am zis să-i facem cinste noi cu o pizza, dar el nu a acceptat, a zis că vrea să contribuie şi el cu bani. A vrut să facă o excepţie, pentru că nu avea voie să mânânce pizza, având gastrită.

Mergeam pe trotuarul de lângă Jandarmerie,

şi atunci Tică a propus să trecem pe acolo pentru a ajunge mai repede la pizzerie. Am traversat eu, apoi cealaltă fată. Mario a traversat după noi, mai avea doar puţin să ajungă la bordură. Am văzut maşina care a ieşit de pe banda ei de mers. Am văzut cum băiatul aflat lângă şoferiţă a tras de volan, virând spre dreapta. M-am aşteptat să pună frână, dar a accelerat. Am încercat să strig la Mario dar el vorbea la telefon. Maşina a încercat să-l evite pe Tică şi l-a lovit pe Mario. L-a lovit la picioare. L-a aruncat cu capul de parbriz şi aruncat cam doi metri în aer, după care a fost proiectat în copac, apoi în gardul de pe marginea şoselei, în final lovindu-se cu capul de bordură.

Ne-a privit şi avea lacrimi în ochi

Tică s-a dus într-un suflet la el. L-a întors cu faţa la el. Era plin de sânge şi era lovit la cap. Mario mai mişca un pic, s-a uitat la mine, s-a uitat la Tică. Am văzut apoi cum o lacrimă îi şiroia pe obraz. După aceea, a început să-i curgă sânge din gură. Ştiu doar că l-a stâns de mână pe Tică. Cred că a mai trăit cam 20 de secunde. Atunci, au venit spre noi şi şoferiţa împreună cu prietenul ei. Tică i-a strigat că l-a omorât. Atunci, prietenul ei i-a reproşat că noi am fost de vină. Ştiu că şoferiţa a leşinat. A venit şi ambulanţa, iar medicii au încercat să-l resusciteze. L-au urcat apoi în ambulanţă, dar cred că déjà murise…”, se destăinuie Corina Bălan, fata cu care Mario şi-a petrecut ultimele ore şi clipe din viaţă.

S-au reîntâlnit. De această dată în vis

Fata firavă, cu faţa transfigurată de atâta suferinţă, încă tremură şi plânge. Nu poate accepta că şi-a pierdut prietenul, că firul vieţii lui Mario s-a rupt aşa de devreme. De atunci doarme îmbrăcată cu tricoul pe care este imprimat chipul lui. Acum, Mario a rămas doar în visele ei. “L-am visat, ne spune, printre lacrimi, Corina. Se făcea că îmi arăta cămăşile şi mă întreba care dintre ele i se potriveşte. Apoi eram undeva la el acasă şi mama lui ne făcea prăjituri. Îmi spunea că mama lui face cele mai bune prăjituri…”, dar se opreşte şi plânge în hohote.
Îi este şi îi va fi mult timp de aici înainte foarte greu să accepte că un om, că Mario, nu mai este aici… cu zâmbetul, râsul, eleganţa şi bunătatea sa…
Încheie dialogul cu noi prin aceste cuvinte: “Nu mă voi împăca niciodată cu ideea că oamenii buni ca Mario… se duc… mult prea devreme, dar în acelaşi timp ştiu că tu, prietenul meu bun, eşti acolo unde meriţi şi Dumnezeu te iubeşte şi are grijă de tine… Dormi în pace, înger bun!”


Mario era un tânăr extraordinar de ascultător, fără vicii, cum rar mai găseşti în ziua de azi în societatea noastră. Au fost foarte apropiaţi. Pentru Corina, Mario va rămâne mereu în inima sa, chiar dacă a plecat fulgerător dintre noi. Dumnezeu să-l ierte!

A fost o lumina, o binecuvântare…

Mario a fost pentru fiecare dintre prietenii lui în parte o speranţă, o lumină, o binecuvântare. A fost frumos şi bun şi mai presus de toate le-a fost prieten… Acum ei povestesc la trecut despre cum el i-a învăţat să ţină fruntea sus, şi să-şi păstreze mereu zâmbetul pe buze. Zilele lui s-au terminat brusc. De-acum îi va încânta doar pe îngeri. Aceste fotografii au fost făcute cu câteva minute înainte ca Mario să-şi piardă viaţa în accident. După cum se poate observa nimic nu prevestea nenorocirea care se va înâmpla.

Marcela Petcu

Acest material însoţit de fotografii apare joi, 25 martie, în ediţia tipărită a cotidianului GIURGIUVEANUL pe care îl puteţi găsi la toate chioşcurile de presă din judeţul Giurgiu.