Prietenii lui Mario Gogoaşă îşi amintesc...

Avea toată viaţa înainte şi o dorinţă imensă de a face carieră. Era student în anul doi la Facultatea de drept. Visul lui era acela de a deveni avocat, pentru a-i apăra pe cei nedepreptăţiţi. Nimic nu părea că va sta în calea ambiţiilor şi dorinţelor sale pentru că era un tânăr hotărât şi totul părea realizabil pentru el. Şi totuşi, destinul i-a fost potrivnic lui Mario…

Romario îşi aminteşte

Alţi doi prieteni ai lui Mario Gogoaşă încă nu-şi pot stăpâni lacrimile şi nici ascunde durerea sufletească pricinuite de dispariţia celui mai bun “tovarăş” al lor. În ziua accidentului, abia aşteptau să se meargă în club, pentru a se distra. Cu toţii au venit şi au acoperit catafalcul cu flori şi coroane.
Romario Balaban şi Adrian Dedeu au fost nedezlipiţi de sicriul în care trupul neînsufleţit al lui Mario şedea fără suflare, trist şi tăcut... Nici nu-şi imaginau că vreodată vor ajunge să-i ducă crucea şi steagul celui mai bun prieten. Cu doar o zi înaintede accident, Romario împreună cu Mario au făcut o cutie de cadouri din fotografii, pentru un amic care îşi serba majoratul. “Râdea, şi îmi punea să ascult manele, pentru că ştia că nu-mi plac. Ne distram împreună, iar cel care l-au cunoscut pe Mario şi-l aduc aminte ca pe un tânăr plin de viaţă, mereu dispus să aducă zâmbetul pe buze celor din jur. În acest moment nu-mi găsesc cuvintele, nu pot să exprim ceea ce simt gândindu-mă că nu mai este printre noi", ne-a mărturisit, în exclusivitate, Romario Balaban.

Pe Adrian l-a vizitat cu doar două ore înainte

Adrian Dedeu este un alt prieten pe care Mario îl cunoştea încă din copilărie. Se aveau ca fraţii, iar în ziua accidentului urmau să iasă împreună în oraş. “Tot timpul vesel, avea ceva ce îţi transmitea şi ţie. Nu puteai să rămâi supărat sau trist după ce ai dat ochii cu el. Dacă te-a văzut numai o dată, când te mai întâlnea fie şi pe stradă, te oprea şi se lua la poveşti. Era muncitor şi cuminte. În ziua aceea, stabilisem să ieşim împreună în oraş. L-am sunat pe la 16.00, dar mi-a răspuns mama lui, care mi-a dat tragica veste. Nu-mi vine să cred nici acum ce s-a întâmplat”, spune şi Adi. Şi asta pentru că venise la el cu doar două ore înainte de întâmplarea nefericită ca să împrumute o pereche de ochelari pentru Tică, un alt prieten de-al lor.

Un tânăr deosebit şi plin de viaţă

Era un tânăr deosebit. Mereu plin de viaţă, mereu cu zâmetul pe buze, mereu pus pe şotii. Aşa şi-l aminteşte şi Dana Dragomir, prietena unuia dintre cei mai buni amici ai săi. Îl cunoştea de ani buni, şi îl descrie în cei mai frumoşi termeni, ca pe un tânăr cuminte şi politicos...
Cu ochii înotând în lacrimi, Dana ne povesteşte cum a trecut prin acea zonă în momentul în care avusese loc accidentul, dar nu a ştiut că este vorba de Mario.”E greu de exprimat în cuvinte cât a putut fi de prieten cu toţi şi nu am unitate de măsură să exprim ce înseamnă pierderea lui”, a spus Dana.

L-a privit ca şi cum nu l-ar mai fi văzut niciodată

Prietenii lui Mario spun că mama lui, deşi nu a avut vreo premoniţie, s-a comportat în acea zi de parcă băiatului ei avea să i se întâmple ceva rău. În momentul în care Mario a plecat în oraş, l-a condus la poartă şi l-ar fi privit îndelung, de parcă ar fi fost pentru ultima oară. Nici prin gând nu-I trecea sărăcuţa că peste doar câteva ore Dumnezeu avea să-l ia de lângă ea şi să-l mute la El, în ceruri pe unicul ei fiul, lumina ochilor săi...


Iubea fotbalul, dansul şi tenisul de masă

Mario Gogoaşă avea trei mari mari pasiuni – fotbalul, dansul şi tenisul de masă, pasiuni pe care le împărtăşea cu mulţi alţi prieteni. Era student în anul doi la drept şi administraţie publică şi visa să ajungă un avocat cunoscut. Toate acestea au rămas neînfăptuite, pentru că tânărul Mario Gogoaşă, un băiat deosebit, şi-a găsit sfârşitul în după-amiaza de sâmbătă, 20 martie, într-un stupid accident rutier. În memoria lui, prietenii au făcut un blog special şi au postat filmuleţe pentru a păstra vii frumoasele amintiri, singurele care le-au mai rămas cu băiatul vesel şi prietenos.

Marcela Petcu

Acest articol îl găsiţi în ediţia tipărită de vineri, 26 martie a.c., a cotidianului GIURGIUVEANUL

Corina, fata cu care Mario şi-a petrecut ultimele ore

“Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Acesta era principiul de viaţă după care Mario Gogoaşă, tânărul mort în stupidul accident petrecut pe şoseaua Bucureşti, se ghida în relaţia sa specială pe care o avea cu prietenii. A trăit pentru prietenii săi, şi a murit tot pentru ca unul dintre ei să trăiască. , aţi citit bine. Aceasta ne-a declarat, în exclusivitate, una dintre fetele cu care Mario mergea spre pizzerie.


În următoarele ediţii, prietenii lui Mario Gogoaşă, şocaţi de sfârşitul lui tragic, povestesc, fiecare, pe rând, pentru GIURGIUVEANUL, împrejurările în care şi-a pierdut viaţa “tovarăşul” lor dar şi momentele pe care le-au trăit împreună, chiar şi cum şi-a petrecut ultima zi din scurta sa viaţă Mario Gogoaşă, cel alintat “Năzdrăvan”.

De la fericire, la coşmar, n-au fost decât câţiva paşi

Corina şi Mario au fost împreună în ziua când s-a întâmplat nenorocirea. Au petrecut câteva ore de vis, şi nimic nu avea să prevestească modul cel mai dramatic posibil în care ea se va sfârşi. Au fost în parc, s-au îmbrăţişat, au mâncat vată pe băţ şi s-au plimbat prin oraş, profitând de frumoasa zi de primăvară. “Am plecat din Parcul Mihai Viteazul împreună cu Mario, Tică şi Andreea, pentru că voiam să mergem la o pizza. Lui Mario i se făcuse foame. Apoi, unul dintre băieţi, Tică, a zis să traversăm strada pentru a ajunge mai repede. Am traversat eu, apoi cealaltă fată. Mai avea doar puţin să ajungă la bordură…”, povesteşte, cu vocea tremurândă şi cu lacrimile şiroind pe obraji prietena acestuia, Corina Bălan.


O frumoasă zi de primăvară

Sâmbătă, 20 martie, o zi frumoasă de primăvară. Dimineaţa. Mario este acasă împreună cu Tică, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, care înnoptase la el, după ce petrecuseră împreună cu alţi tovarăşi de-ai lor la un majorat. Se hotărăsc să o sune pe Corina, pentru a merge în oraş. “Ne-am întâlnit în jur de 12, în zona Liceului Maiorescu. Eu şi Mario aveam ochelari de soare, iar Tică, nu. Aşa că au plecat la un alt prieten, Adi, pentru a împrumuta pentru Tică o pereche de ochelari. Eu şi Mario am mers apoi împreună în Alei, iar Tică a lipsit cam o oră şi jumătate, pentru a o lua pe Andreea. În acest timp, eu şi Mario am petrecut cele mai frumoase clipe.

Din Parcul Alei în Parcul Mihai Viteazu

După aceea, au venit în Alei şi cei doi, Tică şi Andreea, şi, împreună, ne-am dus în Parcul Mihai Viteazu. Am mâncat vată pe băţ, iar Mario era pus pe şotii, ca întotdeauna. Deborda de energie şi ne transmitea şi nouă această stare. La puţin timp, Mario ne-a zis că îi e foame. Atunci, am zis să-i facem cinste noi cu o pizza, dar el nu a acceptat, a zis că vrea să contribuie şi el cu bani. A vrut să facă o excepţie, pentru că nu avea voie să mânânce pizza, având gastrită.

Mergeam pe trotuarul de lângă Jandarmerie,

şi atunci Tică a propus să trecem pe acolo pentru a ajunge mai repede la pizzerie. Am traversat eu, apoi cealaltă fată. Mario a traversat după noi, mai avea doar puţin să ajungă la bordură. Am văzut maşina care a ieşit de pe banda ei de mers. Am văzut cum băiatul aflat lângă şoferiţă a tras de volan, virând spre dreapta. M-am aşteptat să pună frână, dar a accelerat. Am încercat să strig la Mario dar el vorbea la telefon. Maşina a încercat să-l evite pe Tică şi l-a lovit pe Mario. L-a lovit la picioare. L-a aruncat cu capul de parbriz şi aruncat cam doi metri în aer, după care a fost proiectat în copac, apoi în gardul de pe marginea şoselei, în final lovindu-se cu capul de bordură.

Ne-a privit şi avea lacrimi în ochi

Tică s-a dus într-un suflet la el. L-a întors cu faţa la el. Era plin de sânge şi era lovit la cap. Mario mai mişca un pic, s-a uitat la mine, s-a uitat la Tică. Am văzut apoi cum o lacrimă îi şiroia pe obraz. După aceea, a început să-i curgă sânge din gură. Ştiu doar că l-a stâns de mână pe Tică. Cred că a mai trăit cam 20 de secunde. Atunci, au venit spre noi şi şoferiţa împreună cu prietenul ei. Tică i-a strigat că l-a omorât. Atunci, prietenul ei i-a reproşat că noi am fost de vină. Ştiu că şoferiţa a leşinat. A venit şi ambulanţa, iar medicii au încercat să-l resusciteze. L-au urcat apoi în ambulanţă, dar cred că déjà murise…”, se destăinuie Corina Bălan, fata cu care Mario şi-a petrecut ultimele ore şi clipe din viaţă.

S-au reîntâlnit. De această dată în vis

Fata firavă, cu faţa transfigurată de atâta suferinţă, încă tremură şi plânge. Nu poate accepta că şi-a pierdut prietenul, că firul vieţii lui Mario s-a rupt aşa de devreme. De atunci doarme îmbrăcată cu tricoul pe care este imprimat chipul lui. Acum, Mario a rămas doar în visele ei. “L-am visat, ne spune, printre lacrimi, Corina. Se făcea că îmi arăta cămăşile şi mă întreba care dintre ele i se potriveşte. Apoi eram undeva la el acasă şi mama lui ne făcea prăjituri. Îmi spunea că mama lui face cele mai bune prăjituri…”, dar se opreşte şi plânge în hohote.
Îi este şi îi va fi mult timp de aici înainte foarte greu să accepte că un om, că Mario, nu mai este aici… cu zâmbetul, râsul, eleganţa şi bunătatea sa…
Încheie dialogul cu noi prin aceste cuvinte: “Nu mă voi împăca niciodată cu ideea că oamenii buni ca Mario… se duc… mult prea devreme, dar în acelaşi timp ştiu că tu, prietenul meu bun, eşti acolo unde meriţi şi Dumnezeu te iubeşte şi are grijă de tine… Dormi în pace, înger bun!”


Mario era un tânăr extraordinar de ascultător, fără vicii, cum rar mai găseşti în ziua de azi în societatea noastră. Au fost foarte apropiaţi. Pentru Corina, Mario va rămâne mereu în inima sa, chiar dacă a plecat fulgerător dintre noi. Dumnezeu să-l ierte!

A fost o lumina, o binecuvântare…

Mario a fost pentru fiecare dintre prietenii lui în parte o speranţă, o lumină, o binecuvântare. A fost frumos şi bun şi mai presus de toate le-a fost prieten… Acum ei povestesc la trecut despre cum el i-a învăţat să ţină fruntea sus, şi să-şi păstreze mereu zâmbetul pe buze. Zilele lui s-au terminat brusc. De-acum îi va încânta doar pe îngeri. Aceste fotografii au fost făcute cu câteva minute înainte ca Mario să-şi piardă viaţa în accident. După cum se poate observa nimic nu prevestea nenorocirea care se va înâmpla.

Marcela Petcu

Acest material însoţit de fotografii apare joi, 25 martie, în ediţia tipărită a cotidianului GIURGIUVEANUL pe care îl puteţi găsi la toate chioşcurile de presă din judeţul Giurgiu.

R.I.P, Mario

Inmormantarea lui MARIO GOGOASA